Traian Băsescu s-a întâlnit cu un fost ofiţer SRI, în parcul Herăstrău din Capitală. Fostul şef al statului şi amicul său Adrian Radu au stat de vorbă doar trei minute şi s-au despărțit destul de protocolar.
Întâlnirea a avut loc sub supravegherea agenţilor SPP, informează B1 TV.
Traian Băsescu a fost surprins de paparazzi, în timpul unei întâlniri secrete. Jurnaliştii de la cancan.ro l-au filmat pe fostul şef al statului în timp ce se plimba prin parcul Herăstrău din Bucureşti, nu cu nepoţii, ci cu un vechi amic: un fost ofiţer SRI.
Îmbrăcat casual, cu o şapcă trasă pe cap, Traian Băsescu s-a întâlnit cu Adrian Rusu într-un parc din Capitală.
Destul de aplecaţi asupra discuției, cei doi păreau că au de pus la punct probleme importante.
Potrivit jurnaliştilor de la cancan.ro, fostul ofiţer SRI avea la el o mapă, pe care o ţinea foarte strâns.
La un moment dat, Traian Băsescu şi Adrian Radu s-au oprit timp de câteva secunde.
Gestul a fost repetat de alţi doi bărbaţi care se aflau în apropiere, semn că întâlnirea era supravegheată de agenți SPP.
Discuţia celor doi amici n-a durat mai mult de 3 minute, după care, destul de protocolar, fostul preşedinte s-a despărțit de fostul ofiţer SRI.