Întâlnire Hans Klemm-Liviu Dragnea, după ce șeful PSD s-a prezentat la DNA 

Publicat: 13 11. 2017, 11:37
Foto: puterea.ro

Ambasadorul SUA la București, în biroul lui Liviu Dragnea. Hans Klemm s-a întâlnit cu șeful PSD după ce acesta s-a întors de la DNA, informează Digi 24.

Liviu Dragnea a fost audiat luni, la DNA, timp de o jumătate de oră. Nici la intrarea și nici la ieșirea de la DNA, Dragnea nu a dorit să facă declarații în fața presei.

Întâlnirea lui Hans Klemm cu Liviu Dragnea nu a fost anunțată oficial.

Potrivit unor surse citate de HotNews, întâlnirea dintre cei doi ar fi fost programată în urmă cu zece zile, iar Klemm și Dragnea ar fi vorbit despre înființarea unui Muzeu al Holocaustului în România.

De altfel, la discuții a participat și Radu Ioanid, directorul Departamentului de Arhivă al Muzeului Holocaustului din Washington.