Întâlnire de o importanță crucială la București: Foști șefi CIA și NATO vor avea o ședință privind securitatea mondială, terorismul și migrația
Un fost director al CIA și un fost comandant suprem al forțelor armate NATO vor veni în România pentru a discuta împreună cu alți oficiali de grad înalt pe mai multe teme importante de la migrația și până la terorism.
Aceste eveniment va avea loc între 4-5 mai și este organizat organizația Strategikon. Printre subiectele abordate se va numără și decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană și efectele populismului.
Conform unui comunicat primit de Associated Press vor fi discuții despre nevoia oficialilor de a coopera cu sectorul privat și cu mediul academic.
Fostul director CIA David Petraeus și generalul în rezervă al forțelor aeriene americane Philip M. Breedlove vor participa. Cei doi au contribuit în activitatea lor la reformarea NATO în așa măsură pentru a face față intențiilor expansioniste ale Rusiei și amenințării mișcărilor extermise islamice din Orientul Mijlociu și Africa.