Insula luată cu asalt de turiștii români: „Când am plecat, proprietarul m-a strâns în brațe ca pe un fiu”

Insula luată cu asalt de turiștii români: „Când am plecat, proprietarul m-a strâns în brațe ca pe un fiu”
Foto: Captură video

Vara s-a terminat, iar odată cu ea și sezonul estival a ajuns la final. Turiștii români care și-au petrecut vacanțele dincolo de granițele țării au rămas impresionați, așa că acum rememorează acele zile, cu gândul că vor reveni curând la destinațiile în care s-au simțit ca acasă.

Unele dintre acestea atrag în fiecare an un număr impresionant de turiști români, căci frumusețea locului este completată de prețurile accesibile și ospitalitatea gazdelor.

Grecia și insulele sale, raiul turiștilor români

Odată cu eliminarea restricțiilor pandemice, Grecia a revenit în topul preferințelor românilor, care și în acest sezon estival au luat țara cu asalt. Insulele grecești au fost de departe cele mai căutate variante de vacanță, iar Thassos se numără printre cele care au găzduit cei mai mulți turiști.

Condițiile foarte bune și dorul de Grecia i-au determinat pe români să revină, care nu au fost dezamăgiți nici de această dată.

Pe un grup de Facebook, Forum Thassos, o româncă a adresat o întrebare prin care și-a dorit să afle ce anume îi motivează an de an pe turiști să aleagă insula grecească drept variantă ideală de petrecere a concediului, notează adevărul.ro.

„Pură curiozitate. Cu ce vă motivează insula Thassos de faceți de ani sau de zeci de ani concediile aici?”, s-a întrebat aceasta, iar comentariile și reacțiile nu au întârziat să apară. Printre acestea s-a aflat și un mesaj de-a dreptul emoționant, al unui turist care a povestit întreaga sa experiență din Thassos.

Thassos, insula iubită de români

„În primul rând sunt nerăbdător să mă lovesc de relaxarea de care dau dovadă locuitorii insulei. Locul ăsta, prin natură oamenilor de aici, mă liniștește. Au o bucurie încă neatinsă de mizeriile vieții. Pur și simplu te primesc cu brațele deschise. Când am plecat, proprietarul insulei m-a strâns în brațe ca pe un fiu pe care nu l-a avut niciodată. În acel moment am regretat că nu știu greacă pentru a-i spune tot ce simt.

Oamenii nu sunt așa agitați că noi, au alt ritm al vieții. Sunt veseli și foarte deschiși. Iar veselia asta a lor te molipsește. Când vin în Thassos parcă mă întorc acasă. Cânt trec de Kulata am un sentiment de liniște pe care nu îl simt în altă parte. În Thassos nu mă simt străîn, pentru că oamenii de aici mă fac să mă simt de-al lor. Anul acesta a fost prima dată când am fost duminică la Mânăstirea Sfântului Arhanghel Mihail. Chiar dacă nu am înțeles slujba am fost acasă. Din această cauză îmi este teamă să nu îmi fure anumiți oameni liniștea.

Oamenii de aici nu au fițe și figuri cu am întâlnit prin alte părți ale globului. Nu te privesc de sus, te tratează cu respect. Au și ei uscăturile lor, dar excepția confirmă regulă. Plajele sunt superbe, apă este curată iar animăluțele și peșții pe care le vezi în ea te fac să îți dorești să te întorci. Îmi place mâncarea lor tradițională, simplitatea ei plină de condimente. Prăjiturile, înghețata, mierea etc. Faptul că își păstrează tradițiile cu mândrie! O să observați că limba greacă este păstrată cu sfințenie! Vorbesc engleză dar nu o scriu și pe cutia cu lapte! Sunt oameni care își păstrează credința și nu uită cum au fost crescuți! Aș putea să tot scriu ….. pe scurt, asta mă motivează să mă întorc în Thassos!”, a încheiat acesta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`