Lovitură pentru Tel Drum: Insula Belina și Brațul Pavel se întorc în administrarea Apelor Române
Insula Belina și Brațul Pavel se reîntorc în administrarea Apelor Române. Consiliul Județean Teleorman a adoptat, luni, o hotărâre privind redarea celor două obiective statului român, după cinci ani în care acestea s-au aflat în închirierea companiei Tel Drum, fiind folosite de familia Dragnea, informează liberinteleorman.ro.
Practic, astfel se pune în aplicare prevederea legală potrivit căreia obiectivele se întorc la stat dacă în cinci ani de la preluarea în administrare nu s-a realizat acolo nimic în interes public.
Returnarea se va face pe baza Hotărârii de Guvern din 17 decembrie 2013, care a fost semnată de Victor Ponta, în perioada în care era premier și asumată de Liviu Dragnea.
Insula Belina și Brațul Pavel au fost trecute în domeniul public al județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman „în vederea reabilitării și valorificării cadrului natural al zonei Dunării – Belina-Brațul Pavel”.
În câteva săptămâni, se va încheia perioada de cinci ani, iar în zona respectivă nu s-a construit nimic în interes public.
Procurorii DNA susțin că transmiterea Insulei Belina și a Brațului Pavel din administrarea Apelor Române în cea a Consiliului Județean Teleorman, în luna septembrie a anului 2013, a avut scopul de a favoriza o firmă privată, în speță, Tel Drum.