Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, plângere la Parchetul General pentru moartea a 340 de copii în ”Orfelinatul Groazei” de la Siret
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a înaintat un denunţ către Parchetul General cu privire la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflați în Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret. Denunţul face referire la perioada 01.01.1980 – 22.12.1989 în care au murit 340 de minori.
Localizat în partea de nord a României, Spitalul de copii neuropsihici Siret, numit sugestiv în limbajul localnicilor ‘Orfelinatul Groazei’, a fost înfiinţat 1956 prin ordin al ministrului Sănătăţii, fiind printre primele unităţi medicale din România comunistă dedicată afecţiunilor neurologice infantile.
În perioada 1956 – 2001 au fost internaţi la Siret 8586 copii, dintre aceştia pierzându-şi viaţa nu mai puţin de 1500. Din raţiuni de timp şi resurse umane limitate, ştiind că investigaţia este de mari proporţii, atât pentru IICCMER cât și pentru Parchetul General, s-a ales pentru început perioada anilor `80. Pentru perioada de referinţă pentru care IICCMER a înaintat denunţul, cuprinsă așadar între 01.01.1980 – 22.12.1989, s-au înregistrat 340 decese, cu un maxim în anul 1981 de 81 de copii decedaţi, în timp ce în 1991, în noile condiții create prin implicarea unor organizații filantropice, registrele de stare civilă consemnează doar 2 decese.
Majoritatea deceselor aveau loc în lunile de iarnă, cauzele acestora fiind, într-o proporţie covârşitoare, afecţiunile pulmonare, urmate de epilepsii, afecţiuni cardiace, renale, hepatice, gastrointestinale etc.
„Minorii ce necesitau protecție din partea statului erau împărţiţi în trei categorii: „recuperabili”, „parțial-recuperabili” și „nerecuperabili”. Diferențierea era făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i „recupereze”, total sau parţial, pentru integrarea ulterioară în producţie, şi o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească şi pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască. Reabilitarea, chiar şi parţială, a acestor copii, care ar fi putut fi ulterior integraţi în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parţial. Părinţii erau nevoiţi să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indiferent de situaţia lor materială. Nu puţine sunt cazurile în care familii monoparentale, cu venituri minime, sunt nevoite să plătească până la jumătate din acestea pentru întreţinerea minorului în cămin. Mai dificilă era situaţia minorilor orfani de ambii părinţi, lipsiţi de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigurărilor sociale nu avea prevăzute sume şi nici baza legală prin care să poată acoperi aceste cheltuieli. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuție, „rebuturile” fiind ascunse și, la limită, evacuate”, scrie IICCMER într-un comunicat de presă.