Institutul Cultural Român a deschis prima filială în Asia, la Beijing

Institutul Cultural Român a deschis prima filială în Asia, la Beijing
Foto: romanian.cri.cn

Cel de-al 18-lea institut cultural românesc a fost deschis la Beijing.  Acesta  reprezintă prima prezenţă culturală instituţională a României nu numai în China, ci şi pe continentul asiatic, potrivit unui comunicat al Ministerului român de Externe. La deschidere a participat secretarul de stat Radu Podgorean.

Acesta a declarat că deschiderea instituitului este un moment cu o semnificație remarcabilă pentru relațiile dintre cele două state, dar și un deschizător de drum pentru diversificarea legăturilor.

”La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Culturii și Ministerului Afacerilor Externe din R. P. Chineză, ai autorităților locale și ai mediului academic, inclusiv experți chinezi în limba și literatura română, ziariști. Programul manifestării a inclus alocuțiuni susținute de oficialii român şi chinez, mesajul preşedintelui ICR, vernisajul expoziţiei de grafică şi tapiserie Tradiţie şi Modernitate semnată de Mircia Dumitrescu şi Anna Maria Orban”, se arată în comunicat.

”Mesajul transmis de preşedintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, cu această ocazie a evidenţiat că Institutul Cultural Român de la Beijing va continua o valoroasă tradiţie, va face cunoscută excelenţa românească în noile domenii ale culturii în sens larg și va avea, astfel, un rol strategic în reţeaua institutelor culturale româneşti din străinătate”, se mai arată în comunicat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`