Institutul Cantacuzino: Brânza de la Brădet și carnea de pui nu sunt sursele îmbolnăvirii copiilor din Argeș
Rezultatele analizelor făcute în cazul copiilor din Argeș au fost prezentate de Institutul Cantacuzino.
Potrivit reprezentanților acestuia, profilul genetic al tulpinilor de E.Coli izolate de la pacienţi, din brânza de la Brădet şi din carnea de pui nu sunt identice.
„Tulpinile de la copii sunt diferite între ele (confirmând aşteptările întrucât nu erau indicaţii de înrudire epidemiologică a cazurilor respective) şi diferite de cele din brânză şi carne (din nou confirmând, întrucât nu existau date epidemiologice sugestive că aceste alimente ar fi fost consumate de vreunul dintre copii)”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Institutul Cantacuzino, citat de Mediafax.
Aceste rezultate vor ajunge la specialiștii străini care au fost luna trecută în România pentru a da o mână de ajutor în investigația epidemiologică.
Potrivit raportului, „rezultatul final al analizelor prin care s-au comparat profilul genetic al unor tulpini de E.Coli O26 izolate de la pacienţi cu cele izolate de IISPV din brânză şi carne de pui confirmă că acestea nu sunt identice”.