Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat miercuri că autoritățile cipriote au dispus extrădarea lui Benny Steinmetz, om de afaceri condamnat de justiția română la 5 ani de închisoare, transmite G4Media.ro.
Ministrul Justiției spune că decizia instanței cipriote nu este definitivă.
„Instanţa cipriotă a decis predarea acestui om de afaceri, pe numele său Benyamin Steinmetz, autorităţilor din România. Decizia a fost luată astăzi de instanţa din Cipru. Ea nu este definitivă. Avocaţii acestui fugar din România au trei zile pentru a formula apel, însă trebuie să cunoaşteţi faptul că el a fost condamnat în decembrie 2020, pentru dosarul Ferma Băneasa. Are de executat o pedeapsă de cinci ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat”, a declarat Alina Gorghiu, miercuri, la Palatul Parlamentului.