Inspectorul vamal reținut pentru incendierea depozitelor Vămii din București și-a recunoscut fapta în fața instanței

Inspectorul vamal reținut pentru incendierea depozitelor Vămii din București și-a recunoscut fapta în fața instanței
Foto: agentia.org
O ambulanţă a ajuns în urmă cu puţin timp la judecătoria sector 6, acolo unde a fost prezentat cu mandat inspectorul vamal care a incendiat depozitele din Capitală. Bărbatului iI s-a făcut rău în fața instanței.

Bărbatul şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor şi spune că a avut supărări mai vechi. Cert este că omul a mai fost de două ori sancţionat administrativ, iar ieri a sunat un taximetrist sa-i aducă o canistra cu benzină, pe care a aruncat-o peste maşinile din depozite.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta şi au solicitat arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

Inculpatul a declarat că pe fondul unor nemulţumitri personale nu a mai rezistat şi a dat foc, a incendiat depozitul.

Iulian Ioan Neculae, angajat al Direcţiei Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale a incendiat intenţionat unul dintre depozitele Direcţiei. 25 de autoturisme şi mai multe produse textile adăpostea acesta.

Focul s-a extins rapid la un al doile depozit. Potrivit dosarului deschis de procurori, martor în acest caz este un tximetrist pe care bărbatul l-ar fi pus să vină cu o canistră plină cu benzină.

În faţa anchetatorilor, bărbatul de 42 de ani şi-a recunoscut fapta. A intrat în depozit, a împrăştiat benzina pe mai multe maşini şi le-a dat foc. Incendiul s-a extins şi la al doilea depozit, iar prejudiciuls e ridică la 150 de mii de lei.

Cel mai probabil, procurorul de caz va dispune şi o expertiăză psihologică a bărbatului.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)