Inspectorii RAR primeau șpaga prin Fan Curier. Condamnare în dosarul mitei pentru ca rablele să primească ITP

Inspectorii RAR primeau șpaga prin Fan Curier. Condamnare în dosarul mitei pentru ca rablele să primească ITP
Sursa foto: Pixabay

O șoferiță a fost condamnată pentru dare de mită, după ce a trimis inspectorilor RAR o șpagă de sute de euro într-un plic prin Fan Curier. În schimbul banilor, șoferița cerea ca inspectorii RAR să ateste nereal că mașinile au trecut cu brio de inspecția tehnică periodică.

Șoferiță, condamnată pentru dare de mită

După ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, Tribunalul Vaslui a condamnat-o la un an și patru luni de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru luare de mită. Decizia instanței nu este definitivă, potrivit adevarul.ro.

Anchetatorii au stabilit că, pe 1 aprilie 2021, șoferița a pus într-un plic 300 de euro și două certificate de înmatriculare, pe care l-a trimis prin Fan Curier unui inspector RAR din Bârlad, urmând ca, în schimbul banilor, acesta să ateste în mod nereal efectuarea inspecției tehnice periodice a două vehicule.

Plicul trimis de aceasta a ajuns la un inspector RAR, care a menționat în fals că cele două vehicule ar fi trecut de inspecția tehnică periodică, după care a pus cele două certificate de înmatriculare într-un plic, pe care l-a expediat pe adresa femeii tot prin Fan Curier.

Cum acționa gruparea

Gruparea infracțională formată din inspectori RAR a activat în perioada iunie 2020-aprilie 2021, iar fiecare șofer care trecea pe la ei plătea 150 de euro pentru fiecare vehicul care nu se afla în țară ca să primească ITP-ul.

Potrivit anchetatorilor, un bărbat pe nume Ionuț Verman era liderul grupării și se ocupa de  coordonarea inspecţiilor tehnice periodice efectuate nelegal, fără prezentarea mașinilor în staţie.

Acesta impunea valoarea mitei, indicând totodată persoanele de la care urmează a fi pretinse sume de bani, precum şi persoanele pentru care activitatea se efectua gratuit, stabilind și modul în care se împărțeau banii între membrii grupării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`