GAFĂ DE PROPORȚII a unui inspector școlar: A distribuit pe Facebook o lege care nu există, apoi a venit cu o EXPLICAȚIE HALUCINANTĂ (FOTO)
Un inspector școlar din Alba a publicat pe Facebook o lege care nu există. Gafa de proporții a fost comisă de inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Alba, Marcela Dărămuș. Aceasta a distribuit pe rețeaua socială o imagine cu un document potrivit căruia, elevii din învățământul profesional şi tehnic cu durata minimum de trei ani vor putea beneficia de masă gratuită şi de cazare gratuită în internatele şcolare.
În realitate însă, legea respectivă nu prevede nimic din cele anunțate de inspectorul școlar, potrivit alba24.ro.
Este vorba despre Legea nr. 38/2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, publicată în MO, Partea I, nr. 53/21.01.2019, care prevede introducerea unei noi materii, respectiv Educația pentru sănătate și nutriție, începând cu anul școlar 2020 – 2021. În aceeași lege este prevăzută și posibilitatea de a se organiza învățământ la domiciliu pentru copiii cu cerințe educaționale speciale sau nedeplasabili din motive medicale.
Șefa IȘJ Alba arecunoscut că nu a verificat informațiile pe care le-a distribuit pe Facebook. Ea a explicat că a preluat respectivul document de la niște colegi din țară, menționând că nu crede că cineva ar putea publica astfel de informații fără a le verifica.
”Eu am copiat de la colegii mei (din țară – n.red.) care au derulat-o și ei pe facebook (…) Mi-ați dat și mie un semn de întrebare. Verificăm, dar eu nu cred că cineva își permite să pună asta fără să fie verificată. Cel puțin de la un senator am primit-o și după aceea am văzut-o și la alți colegi din țară” a spus Marcela Dărămuș, potrivit sursei citate.