Deși ministrul Educației, Liviu Pop, a anunțat luni dimineață că a solicitat Inspecției Muncii să facă o anchetă la Administrația Prezidențială pentru a verifica situația consilierului prezidențial pe probleme de educație, Daniel Funeriu, inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a declarat că nu s-a primit nicio sesizare în acest sens.
Potrivit Mediafax, acesta a spus că instituţia pe care o conduce poate face verificări doar dacă un angajat are contract individual de muncă, în cazul Administraţiei Prezidenţiale urmând a se stabili dacă Daniel Funeriu este angajat în acest fel sau este funcţionar public. În acest caz, verificarea trebuie făcută de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Liviu Pop a anunțat luni că a cerut o anchetă a ITM în cazul consilierului prezidenţial pe probleme de educaţie, Daniel Funeriu, întrucât acesta nu are o diplomă de bacalaureat echivalată în România şi nu a echivalat studiile superioare.