Inspecţia Muncii a aplicat amenzi de peste un milion de lei angajatorilor din domeniul panificaţiei

Publicat: 18 04. 2022, 14:05
Actualizat: 18 04. 2022, 15:35
Pâine / Foto: Jude Infantini (Unsplash.com)

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de peste un milion de lei angajatorilor din domeniul panificaţiei, pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Muncii.

Sancțiuni aplicate de Inspecția Muncii

În perioada 5 – 8 aprilie, s-a desfăşurat, la nivel naţional, Campania de control pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, precum şi pentru verificarea respectării de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă (timp de muncă şi de odihnă, salarizare) şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul panificaţiei.

În cadrul acţiunilor de control, a fost vizat modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la: angajarea personalului (inclusiv transmiterea contractelor individuale de muncă în aplicaţia REVISAL, în termenul legal), timpul de muncă, repausuri periodice (repausul săptămânal, repausul zilnic, sărbătorile legale), identificarea neconformităţilor şi stabilirea măsurilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul relaţiilor de muncă au fost nerespectarea dispoziţiilor legale privind durata maximă a timpului de muncă; neacordarea de liber în zilele de sărbătoare legală şi neacordarea repausului săptămânal; neevidenţierea reală în documentele de evidenţă a timpului de muncă a numărului de ore efectiv lucrate de către salariaţi; neevidenţierea în documentele de prezenţă a orei de începere, respectiv de terminare a programului de muncă; nerespectarea dispoziţiilor legale privind registrul general de evidenţă a salariaţilor.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au efectuat 993 de acţiuni de control în urma cărora au fost aplicate 1.384 sancţiuni, din care 67 amenzi, în valoarea de 387.100 lei, şi au fost dispuse 1.447 măsuri în vederea remedierii deficienţelor.

Printre cele mai frecvente deficienţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă constatate la agenţii economici au fost instruire necorespunzătoare a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, neefectuarea verificării tehnice scadente la instalaţiile de alimentare cu gaze naturale, existenţa la locurile de muncă a unor truse medicale incomplete şi o amenajare necorespunzătoare a grupurilor sanitare.

De asemenea, inspectorii de muncă au mai constatat că persoanele nominalizate pentru acordarea primului ajutor nu erau instruite în acest sens, funcţionarea defectuoasă a sistemelor de ventilaţie, climatizare şi iluminare şi tablouri electrice neasigurate împotriva accesului personalului neautorizat.