Inspecţia Judiciară verifică ancheta procurorilor care îl viza pe poliţistul acuzat de pedofilie

Publicat: 11 01. 2018, 20:10

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în legătură cu modul în care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au instrumentat un dosar din 2016, în care o femeie reclama că a fost agresată sexual de poliţistul Eugen Stan, informează Agerpres, care citează oficiali ai IJ.

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 5 au susținut miercuri că, în cazul unei plângeri de agresiune sexuală depusă de o femeie în 2016 împotriva polițistului Eugen Stan, agenţii Secţiei 18 din Capitală au ascuns calitatea de poliţist a acestuia, ba chiar au propus și clasarea cauzei. (Detalii AICI)

Parchetul General a decis miercuri să preia ancheta în acest dosar, concomitent cu preluarea anchetei şi în dosarul în care Eugen Stan este acuzat că a agresat sexual doi copii şi pentru care a fost arestat preventiv.