Inspecția Judiciară a primit plângerea prin care Elena Udrea reclamă abateri disciplinare cu privire la modul în care au fost efectuate cercetările în cazul său

Inspecția Judiciară a primit plângerea prin care Elena Udrea reclamă abateri disciplinare cu privire la modul în care au fost efectuate cercetările în cazul său

Sesizarea prin care Elena Udrea reclamă abateri disciplinare cu privire la modul în care au fost efectuate cercetările în cazul său a ajuns la Inspecția Judiciară, informează Agerpres.

Un inspector judiciar urmează să facă verificările prealabile pentru a stabili dacă sunt indicii privind săvârșirea de către vreun magistrat de abateri disciplinare.

Potrivit unui oficial al CSm, sesizarea a fost depusă în 13 octombrie la Consiliul Superior al Magistraturii împotriva procuroarei DNA Ana Dana, cea care a instrumentat dosarul Gala Bute şi a trimis-o în judecată. Elena Udrea o acuză pe procuroare de exercitarea funcţiei cu rea credinţă.

Avocaţii Elenei Udrea au depus şi o plângere penală pentru rele tratamente. Fostul ministru se plânge că ar fi fost ţinută încătuşată în dubă şi în instituţiile publice, deşi legea prevede că în interior cătuşile trebuie date jos.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis urnele de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”