INSP: Peste 81% din decesele de COVID înregistrate în ultima săptămână au fost la persoane nevaccinate
Aproape 40% din totalul cazurilor de COVID din ultima săptămână au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Timiş, Cluj, Constanţa şi Braşov, conform raportului transmis joi, 3 februarie, de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
INSP, despre cazurile COVID din ultima săptămână
De asemenea, peste 52% din cazurile confirmate au fost raportate la persoane nevaccinate. În săptămâna 24-30 ianuarie, 52,3% din cazurile confirmate şi 81,6% dintre decesele înregistrate au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate, conform raportului INSP.
Dintre cei vaccinați care s-au îmbolnăvit, 45% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de 6 luni de la ultima doză, precizează INSP. De asemenea, 30% din totalul deceselor au fost înregistrate în judeţele Suceava, Iaşi, Prahova, Bihor şi Bacău.
Conform INSP, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 85,9% din totalul deceselor au fost la persoane de peste 60 de ani, iar 93,3% din cei decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată. Joi, 3 februarie, România a raportat peste 32.000 de cazuri noi şi 111 decese.
Ultimul bilanț al pandemiei
Grupul de Comunicare Strategică a raportat, joi, 32.671 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Institutul Național de Sănătate Publică a raportat 111 decese COVID-19 într-un interval de 24 de ore, iar în secțiile de Terapie Intensivă sunt 993 de pacienți infectați, printre care și 20 de minori.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 32.671 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 3.131 mai puțin decât în ziua anterioară. Un număr de 3.308 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Medicul Valeriu Gheorghiță a declarat marți seara, în emisiunea moderată de Tudor Mușat, că paradigma privind campania de vaccinare ar trebui să fie schimbată. Accentul ar trebuie pus pe categoriile cele mai vulnerabile care să se vaccineze, mai puțin pe obținerea unui număr cât mai mare de persoane vaccinate: