INSP, depre cele 89 de decese în rândul persoanelor confirmate cu COVID care au fost vaccinate: Nicio legătură directă între vaccinare și deces. Media de vârstă e de 72 de ani, toate având comorbidități

Publicat: 24 03. 2021, 15:21
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Moritz Thibaud/ABACA

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) au fost raportate până în prezent un număr de 89 de persoane decedate din cauza infectării cu COVID-19, care s-au vaccinat anterior împotriva noului coronaviruss. Toate cele 89 de persoane decedate au primit anterior cel puțin o doză de vaccin produsă de compania Pfizer, potrivit flux24.ro.

Dorind să aflăm mai multe informații depre aceste cazuri, INSP a comunicat, la solicitarea B1.RO faptul că media de vârstă a persoanelor decedate este de 72 de ani, toate având în istoricul medical comorbidități.

INSP subliniază că analiza datelor arată că nu există nicio legătură directă între vaccinare și deces. Având în vedere timpul scurs de la data vaccinării la data confirmării cu infecție SARS CoV-2, vaccinarea acestor persoane nu a asigurat protecția optimă în fața infecției.

INSP precizează că în perioada 27.12.2020-14.03.2021, la INSP au fost raportate RAPI și investigate, 5 decese suspecte post vaccinare, fără o legătură de cauzalitate cu vaccinarea.

În intervalul 1.01-14.03.202, la nivel național au fost înregistrate 89 de decese în rândul persoanelor confirmate cu virusul SARS CoV-2 și care au fost vaccinate.

Totodată, în același interval de timp, în 12 dintre situații, persoanele au primit atât prima doză, cât și a doua doză de vaccin.

“Pentru prezentarea corectă a contextului în care aceste date au fost preluate în spațiul public, facem precizarea că dintre cele 89 de decese comunicate, 77 de persoane au decedat, în medie la 23 de zile după prima doză. De asemenea, 76 de persoane dintre acestea au fost confirmate cu COVID-19, în medie, la 12 zile după administrarea primei doze, iar o persoană a efectuat prima doză de vaccin la 14 zile după confirmarea infecției.

Menționăm că 12 persoane vaccinate cu a doua doză au decedat, în medie, la 14 zile după administrarea rapelului, iar diagnosticul de COVID a fost stabilit, în medie, la 10 zile după a doua doză”, a precizat INSP.

Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 23 martie, indică faptul că au fost vaccinate un număr de 1.386.542 de români cu cel puțin o doză de vaccin produ de Pfizer.