Raport îngrijorător al Institutului Național de Sănătate Publică. În perioada 19-25 iulie, toate decesele cauzate de COVID-19 au fost raportate în rândul persoanelor nevaccinate. În aceeași perioadă, 82.4% din cazurile nou confirmate au fost înregistrate la persoane care nu au fost imunizate.
Mai mult decât atât, la Iași este internat, în stare gravă, un bărbat în vârstă de 70 de ani, fiind prima persoană vaccinată care dezvoltă o formă severă de COVID-19.
Medicul Radu Țincu a oferi mai multe detalii cu privire la acest subiect, pentru B1 TV.
„În SUA, 83% dintre îmbolnăvirile actuale sunt cu noua variantă Delta și au fost vaccinate 161.000.000 de persoane. Dintre acestea, doar 6.000 au fost spitalizate cu noua variantă Delta (…) ceea ce demonstrează că vaccinul este în continuare eficient în prevenirea formelor severe de COVID-19”, explică medicul.
„În primul rând cei nevaccinați. Toate decesele cauzate în ultima perioadă sunt în rândul persoanelor nevaccinate. (…) Dacă discutăm de persoane vaccinate, sigur că există, 20% din persoanele vaccinate au riscul să dezvolte o formă simptomatică de boală sau chiar o formă severă.
Persoanele care au risc mai mare, din rândul celor vaccinate, potrivit unui raport din SUA, ce ne spune că este puțin probabil ca o persoană, adultă, fără boli cronice, vaccinată să dezvolte o formă severă. Este mai probabil ca o persoană vârstnică cu patologie cronică să dezvolte o formă severă chiar dacă a fost vaccinată”, spune medicul Radu Țincu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.