Hidrologii au emis un cod portocaliu de inundații care vizează râuri din 11 județe. Avertizarea intră în vigoare sâmbătă, la ora 22.00 și este valabilă până duminică la ora 12.00, potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).
Avertizarea vizează afluenţii Oltului din judeţele Covasna şi Braşov, Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), afluenţii Jijiei din judeţele Botoşani şi Iaşi, bazinul superior al Bârladului şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), afluenţii mici ai Prutului din judeţele: Vaslui şi Galaţi, afluenţii mici ai Siretului din judeţele: Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi, afluenţii Putnei – judeţul Vrancea, afluenţii Buzăului (bazin mijlociu) – judetul Buzău.
În aceste zone se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
Totodată, până duminică la ora 16.00 este în vigoare un cod galben care vizează sectorul superior al Oltului şi afluenţii mici ai Oltului din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Gorj, Vâlcea şi Argeş), bazinele superioare ale râurilor: Argeş (judeţul Argeş), Dâmboviţa (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa (judeţul Dâmboviţa), Prahova şi afluenţi (judeţul Prahova), Buzău superior şi afluenţi (judeţele Braşov, Covasna, şi Buzău), Rm. Sărat (judeţele Vrancea şi Buzău), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita), Moldova, Suceava – bazine superioare şi afluenţi (judeţele Suceava şi Neamţ), Başeu, Jijia – bazin superior şi afluenţi (judeţele Botoşani şi Iaşi), Bârlad (judeţele Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), afluenţii mici ai Siretului din judeţele Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi, afluenţii Prutului din judeţele Vaslui şi Galaţi şi bazinele hidrografice mici din Dobrogea – judeţele Tulcea şi Constanţa.
În același timp, până duminică la ora 9.00 a fost instutuit un cod galben care vizează bazinele hidrografice superioare şi afluenţii râurilor: Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Mureş (judeţele Harghita şi Mureş) şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Mureş, Alba şi Hunedoara, Bega (judeţul Timiş), Timiş (judeţul Caras-Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Jiu superior şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi.
Foto: inhga.ro