INHGA: Cod Galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Iaşi, Vaslui şi Galaţi. Până când este valabil

INHGA: Cod Galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Iaşi, Vaslui şi Galaţi. Până când este valabil
INQUAM_Photos_George_Calin

Hidrologii au instituit marţi, 17 septembrie, o atenționare Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Iaşi, Vaslui şi Galaţi, avertizarea fiind valabilă până miercuri la ora 12:00.

Ce râuri sunt vizate

Potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), sunt vizate râurile din bazinele hidrografice Bârlad – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval staţia hidrometrică Vaslui (judeţele: Iaşi, Vaslui şi Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval staţia hidrometrică Lungoci (judeţul Galaţi) şi Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval staţia hidrometrică Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi), scrie Agerpres.

„În acest interval se vor menţine valori ridicate de debite şi niveluri, pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. În scopul preîntâmpinării unor situaţii de urgenţă generate de fenomenele hidrologice periculoase, recomandăm cetăţenilor să nu traverseze râurile prin apă şi să nu se apropie de malurile acestora. De asemenea, este necesară curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale”, se arată în comunicatul INHGA.

Marcel Ciolacu anunță instituirea stării de alertă în județele afectate de inundație

Fiecare familie afectată de inundații va primi un ajutor de 10.000 de lei, a anunțat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de luni. De asemenea, familiile victimelor vor primi un ajutor suplimentar de 10.000 de lei:

“Alocăm azi primele sume pentru a compensa o parte din pagubele suferite. Fiecare familie afectată va primi un ajutor de urgență din partea Guvernului de maxim 10.000 de lei iar în cazul acelor familii care au pierdut pe cineva drag aprobăm un ajutor suplimentar de 10.000 de lei. Suma totală a acestui prim ajutor este de 100 de milioane de lei. Este un gest obligatoriu de solidaritate față de românii încercați greu de soartă. Prin acest cadru legislativ aprobat azi putem interveni cu ajutoare de urgență în orice altă zonă dacă va fi nevoie”.

Premierul a mai spus că prioritatea o reprezintă efectuarea urgentă a lucrărilor de reparații, atât la casele și anexele distruse, cât și la drumuri, poduri și alte obiective de infrastructură locală. Prin urmare, sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca MAI să instituie starea de alertă în județele Galați și Vaslui.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`