Hidrologii au emis o atenționare de cod galben de inundații, în intervalul 25.06.2015 ora 18:40 – 25.06.2015 ora 24:00, și o atenționare de cod portocaliu de inundații, în intervalul 25.06.2015 ora 21:00 – 26.06.2015 ora 06:00, pentru 8 județe.
Bazinele afectate de codul galben de inundații sunt râurile Taița, Telița, Slava, Hamangia, Topolog, Casimcea.
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenți pe râurile Taița, Telița, Slava, Hamangia, Topolog, Casimcea, județele Tulcea și Constanța”, se arată într-un comunicat INHGA.
Bazinele afectate de codul portocaliu de inundații sunt Topolog, Casimcea.
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție și de inundație în bazinele hidrografice Topolog şi Casimcea (amonte s.h. Cheia) – judeţele Tulcea şi Constanţa”, se arată într-un comunicat INHGA.