Legumele și fructele sunt recomandate pentru nutrienții lor benefici, dar pot deveni toxice din cauza substanțelor folosite în recoltare sau depozitare.
Horticultorii avertizează că, deși fructele și legumele arată bine, ele conțin adesea până la zece pesticide diferite. Autoritățile sanitare au confirmat acest lucru prin teste. Din acest motiv, specialiștii recomandă evitarea adăugării cojilor de lămâie sau portocale în cozonac, chiar dacă rețetele le promovează pentru aromă.
Explicația este simplă: deși substanțele utilizate au rolul de a proteja culturile agricole, ele ajung în final în partea comestibilă a plantelor. Pentru a prelungi durata de depozitare, citricele sunt supuse tratamentului cu imazalil (E233), scrie Fanatik.ro.
Deși este recunoscut ca un pesticid cu efecte nocive, acesta este aprobat și utilizat în România. Astfel, se recomandă evitarea adăugării cojii de lămâie sau de portocală în cozonac. Cu toate acestea, există situații când pe ambalajul produselor se menționează expres faptul că fructele folosite nu au fost supuse tratamentului cu astfel de substanțe.
„Citricele sunt tratate foarte mult după recoltare şi chiar dacă sunt avizate acele substanţe în laborator au ieşit de multe ori concentraţii foarte mari. Sigur, ni se atrage atenţia să nu folosim coaja lor şi bine ar fi să fie scris mare în punctele de vânzare, să fie atenţionaţi consumatorii, să nu mănânce coaja.
Dacă nu se respectă normele de folosire a acestor substanţe, perioadele optime de aplicare, de repaus, riscăm să transformăm un produs alimentar într-un produs toxic.
De aceea, trebuie să avem grijă de unde cumpărăm, ceea ce cumpărăm, să cunoaştem foarte bine trasabilitatea produsului, de la etapa de semănat şi până la recoltare, ce tratamente chimice au fost aplicate, dacă s-a respectat concentraţia şi dacă acela a fost produs fără tratamente chimice”, a declarat cercetătorul Costel Vânătoru.