ÎNGERII de la Colentina: Neurochirurgii care și-au dat demisia în urma ABUZURILOR erau priviți ca „Dumnezeu”: „Cum să plece acești oameni minunați?”
Demisiile medicilor Ionuț Gobej și Dorin Bica, neurochirurgi la spitalul Colentina nu au surprins prea tare pe cunoscuții acesotra. Medicii erau școliți șapte ani în Franța și erau supuși zilnic la „frecușuri” de către Silvi Ifrim, managerul interimar al spitalului, lucru cunoscut de către toate cadrele medicale.
Pacienții celor doi doctori, însă, au avut un șoc la aflarea veștii. „Doamne, cum să plece acești oameni minunați? Cine i-a supărat atât de tare? Era puhoi de amărâți la ușa lor, venea lumea ca la Sfintele Moaște, iar ei îi făceau bine”, a spus o femeie, fostă pacientă a doctorilor.
„Domnul doctor Gobej a fost Dumnezeu pentru mine! Datorită dânsului eu trăiesc acum și vorbesc cu dumneavoastră. Vă dați seama? Nu-mi mai dădea nimeni nicio șansă, iar domnul doctor m-a luat de mână și mi-a spus să mă liniștesc, că o să fie bine”, este declarația Nicoletei Grigore, prima pacientă a sistemului public de sănătate, operată cu succes în stare de conștiență de către cei doi medici, confom EVZ.
Alertată de situația plină de tensiune din cadrul Spitalului Colentina, primarul Gabriela Firea a discutat cu cei doi medici, încercând să îi convingă să își retragă demisiile. Mai mult, aceasta i-a propus lui Gobej să preia șefia interimară a Secției de Neurochirurgie, dar ambii au declinat propunerile lui Firea.
Silvi Ifrim a fost numită manager interimar la Colentina cu un mandat de jumătate de an, tot de Firea, la 13 ianuarie 2017. Silvi Ifrim era deja în vizorul justiției. În 2016 nu mai era șef de compartiment în Colentina, fiindcă fusese numită șefă a Institutului Ana Aslan, pentru a scăpa de o anchetă internă privind grave abateri profesionale. Legal, Ifrim trebuia să plece din 13 iunie de la conducerea Spitalului Colentina. Manageriatul interimar ar fost însă prelungit ilegal și nemeritat.