Infringement împotriva României din cauza unui acord bilateral cu Rusia

Publicat: 19 05. 2011, 15:50
Comisia Europeană a declanşat, joi, o procedură de constatare a încălcării dreptului comunitar împotriva României în legătură cu încheierea unui acord bilateral privind serviciile aeriene încheiat cu Rusia. CE a transmis o scrisoare de notificare oficială părţii române, iar Bucureştiul are la dispoziţie două luni pentru a răspunde acesteia, se arată într-un comunicat al Comisiei, citat de Mediafax.

În cazul în care România nu va răspunde, respectiv dacă reacţia va fi considerată nesatisfăcătoare, Comisia va transmite un aviz motivat prin care va solicita României să îşi modifice acordul bilateral privind serviciile aeriene încheiat cu Rusia.

Executivul european îşi exprimă îngrijorarea că acest acord ar putea compromite tratamentul egal al companiilor aeriene din UE şi ar putea denatura concurenţa dintre acestea.

Acordurile bilaterale privind serviciile aeriene încheiate între un stat membru al UE şi o ţară terţă trebuie să conţină, potrivit regulilor europene, o „clauză de desemnare a UE” prin care se recunoaşte faptul că termenii respectivelor acorduri se aplică în egală măsură tuturor companiilor aeriene din Uniune, şi nu doar celor ale statului membru în cauză.

Această obligaţie reprezintă, în opinia CE, un element esenţial al pieţei comune europene a serviciilor aeriene, creată la începutul anilor ’90, care le garantează tuturor companiilor aeriene dreptul de a opera în aceleaşi condiţii oriunde în UE.

Au fost deja trimise scrisori de notificare oficială pe aceaaşi temă Austriei, Finlandei, Franţei şi Germaniei în octombrie 2010, dar şi Belgiei, Danemarcei, Italiei, Luxemburgului, Olandei, Suediei şi Marii Britanii în ianuarie 2011.

Ciprului, Irlandei, Poloniei, Portugaliei, Slovaciei şi Spaniei le-au fost trimise scrisori în februarie 2011, iar Estoniei, Greciei, Ungariei, Lituaniei, Maltei şi Sloveniei în martie 2011. Cehiei şi Bulgariei le-au fost trimise scrisori în aprilie 2011.