Individ dat în urmărire, prins de două ori în Vama Veche de aceeași polițistă
O polițistă din Vama Veche a prins de două ori în doi ani același individ dat în urmărire. La data de 3 iunie a.c., în jurul orei 04.00, agentul șef adjunct de poliție Dragu Andreea, 34 de ani, se afla în patrulă, împreună cu colegii ei.
La un moment dat a observat, pe strada Falezei din stațiunea Vama Veche, un bărbat al cărui comportament era suspect.
Era același bărbat din județul Arad pe care, în urmă cu doi ani, îl depistase în stațiunea Vama Veche, fiind dat în urmărire după ce pe numele său fusese emis mandat de executare a pedepsei pentru furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis, transmite IPJ Constanța.
Nu mică le-a fost mirarea polițiștilor când au aflat că bărbatul de 36 de ani, este din nou dat în urmărire, pe numele său fiind emis, de Judecătoria Arad, mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 277 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat
Acum, ca și în urmă cu doi ani, acesta a încercat să le dea polițiștilor date de identitate false, dar a fost condus la sediul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, unde polițista a reușit să-l identifice.