Indicatoare BILINGVE în Sfântu Gheorghe: ‘Vor fi înlocuite tăblițele cu denumiri pe toate străzile orașului’

Publicat: 14 01. 2019, 18:20

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a început în această lună o amplă campanie de schimbare a tăbliţelor cu denumirile străzilor din oraş.

“Noile indicatoare bilingve au un design modern, fiind realizate dintr-un material mult mai rezistent decât cele existente”, anunță Primăria pe contul de Facebook.

În primă fază, angajaţii municipalității vor instala 118 de noi tăbliţe pe 29 de străzi și piețe din apropierea centrului orașului, însă noi plăcuţe vor fi amplasate şi pe artere care nu sunt neapărat în centru, cum ar fi de exemplu străzile 1 Decembrie 1918, Ciucului sau bulevardul General Grigore Bălan.

”Tăbliţele au fost fabricate în Sighișoara și, datorită suprafeței emailate, își păstrează starea inițială pentru mai mult timp.

Planurile sunt ca în acest an să se înlocuiască tăbliţele cu denumiri pe toate străzile orașului”, adaugă Primăria din Sfântu Gheorghe.