Indemnizaţiile acordate directorilor din companiile de stat rămân plafonate și în 2011

Indemnizaţiile acordate directorilor din companiile de stat rămân plafonate și în 2011
Foto: mediafax.ro

Guvernul a decis să prelungească şi pentru acest an perioada de plafonare a indemnizaţiilor acordate directorilor din companiile de stat, la nivelul remuneraţiei unui secretar de stat. Adică de la 20.000-28.000 RON la doar 4.800 RON.

Decizia a fost aprobată printr-un memorandum, în ultima şedinţă de guvern de anul trecut, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Decizia este valabilă până la expirarea contractelor de management şi numirea unor manageri privaţi, a indemnizaţiilor directorilor şi reprezentanţilor statului în consiliile de administraţie ale companiilor naţionale, societăţilor naţionale, societăţilor comerciale cu capital majoritar sau integral de stat ori deţinut de unităţi administrativ-teritoriale, precum şi regiilor autonome înfiinţate de stat sau unităţi administrativ-teritoriale, se arată într-un comunicat al Guvernului, citat de Mediafax.

În 2009, Guvernul a hotărât ca indemnizaţiile membrilor Consiliilor de Administraţie din companiile de stat şi regiile autonome să fie reduse drastic, la un nivel de 1% din salariul directorilor acestor societăţi. În acelaşi timp, salariile directorilor de companii de stat au fost diminuate la suma de 4.800 lei. Ulterior, decizia a fost prelungită și pe perioada anului  2010.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:22 - Cristi Danileț: „În această situație, legea spune că se anulează rezultatele și se reia primul tur, nicidecum că se continuă al doilea tur cu noii candidați!”
19:12 - Moment critic în timpul vizitei lui Vladimir Putin în Kazahstan. Un uriaș steag ucrainean a apărut în timp ce trecea coloana oficială
19:05 - Dominic Fritz: Vom contesta decizia BEC de renumărare a voturilor la Înalta Curte, vom sesiza instituțiile europene (VIDEO)
18:59 - O femeie din Olt a luat 1.000 din bancomat. Este cercetată pentru că nu îi aparțineau
18:56 - Prima reacție din partea lui Călin Georgescu după comunicatul CSAT, privind atacuri cibernetice de influențare a votului
18:49 - Radu Mihaiu, despre decizia CCR: „E o vorbă rusească care spune că nu contează care și cine votează, contează cine numără voturile”
18:43 - Andrei Caramitru a făcut o analiză cu privire la ce va urma în următoarea perioadă, din punct de vedere al economiei României: “Noi ne autodistrugem de nervi” (VIDEO)
18:35 - Medicul criminal din Berlin a mai ucis 4 oameni. Le administra pacienților medicamente letale
18:28 - Tot mai mulți adolescenți ajung la spital electrocutați, după ce se urcă pe vagoanele de tren pentru a-și face poze. Medicii trag un semnal de alarmă
18:22 - STS: Nu au fost identificate vulnerabilități în ceea ce privește furnizarea, în condiții de securitate, a serviciilor de comunicații și tehnologia informației puse la dispoziția AEP