Incursiune în lumea parfumurilor

Publicat: 01 10. 2019, 16:52

„Nu există eleganţă fără parfum. Acesta este accesoriul nevăzut, sublim şi de neuitat, ce-ţi anunţă sosirea şi îţi prelungeşte prezenţa după ce ai plecat.” COCO CHANEL

Parfumul dezvăluie profunditatea spiritului uman, reprezintă o formă de libertate și de expunere a individualității. Acesta este capabil să-ți ofere o sursă inepuizabilă de încredere și stabilitate emoțională, influențând pozitiv asupra stării tale de spirit. Indiferent de principiile și valorile pe care le promovezi, un parfum ales corect, mereu va accentua latura frumoasă a personalității tale.

Pătrunde în universul esențelor parfumate împreună cu https://makeup.ro/ și descoperă explozia aromelor rafinate.

Domeniul parfumeriei cuprinde mai multe categorii, acesta se clasifică în:

Apă de colonie: are la bază o soluție rafinată ce conține 3% parfum și reprezintă cea mai delicată aromă.

Apă de Toaletă: conține între 3% și 8% parfum și este perfectă pentru perioada caldă a anului.

Apă de Parfum: are la bază între 8-15% parfum dizolvat în apă și alcool. Reprezintă o variantă mai delicată a parfumului, potrivită în orice moment al anului.

Parfum: conține cea mai mare concentrație de ulei de parfum, mai exact 20%. Acesta se aplică direct pe piele și uimește prin intensitatea aromei sale.

Persistența parfumului reprezintă factorul care promovează esența și mijlocul de identificare a calității produsului. Aceasta poate fi influențată de următoarele criterii:

Tipul de piele. Pielea uscată absoarbe mult mai rapid parfumul, comparativ cu piele normală sau mixtă. Gradul de hidratare al pielii are o contribuție majoră în procesul de menținere a aromei.

PH-ul pielii. Acesta diferă de la o persoana la alta, deoarece în epidermă se produc frecvent schimbări hormonale, cauzate de regimul alimentar și stilul de viața. Compoziția parfumului are la bază o formulă chimică, ce combină diverse esențe aromate cu o cantitate moderată de alcool. Componentele active în interacțiune cu pH-ul pielii pot modifica semnificativ aroma inițială a parfumului. De aceea, este recomandat să testezi parfumul pe piele înainte de a-l achiziționa. Aroma și persistența sa diferă în dependență de aciditatea pielii.

Simțul olfactiv. S-a constatat că dacă aplici o perioadă îndelungată de timp același parfum, simțul tău olfactiv se obișnuiește cu aroma sa, iar din acest motiv nu-l mai percepe atât de intens.

Factorii mediului extern. Schimbul de temperatură, vântul și radiația solară influențează în mod direct asupra calității parfumului.

Termenul de valabilitate și condițiile de păstrare ale parfumului

De regulă, parfumurile au un termen de valabilitate de la 3 până la 5 ani, însă nu este exclusă posibilitatea de a le mai utiliza și după această perioadă limită. Cele mai multe persoane preferă să-și amplaseze colecția de parfumuri pe o masă de toaletă, neglijând faptul că lumina declanșează reacțiile chimice în compoziția spirtoasă și diminuează calitatea acestuia. De aceea se recomandă păstrarea parfumului într-un dulap închis. Parfumul rezistă o perioadă mai îndelungată de timp, datorită compoziției sale ce conține o cantitate considerabilă de alcool, acesta fiind un conservator puternic.