Mulți dintre noi ne confruntăm cu fel și fel de situații atunci când avem momente în care suntem nervoși. Deși în unele cazuri persoanele vor să transmită seriozitate prin mesajele pe care le spun, uneori se ajunge în punctul în care provoacă râsete. Este și cazul unei persoane dintr-un bloc din București, care a primit un mesaj de la un vecin supărat.
De multe ori, programul nostru nu este la fel cu cel al vecinilor, mai ales dacă locuim la bloc. În unele cazuri, gălăgia pe care ceilalți o fac poate să devină deranjantă, în special pe timpul nopții, la ore târzii. Nimeni nu-și dorește să treacă prin astfel de momente, având în vedere că unele persoane au o zi grea la muncă, iar a doua zi se întorc în același loc.
După ce s-a săturat de gălăgia făcută de vecinul său, un locatar din București a decis să îi lase un mesaj chiar pe ușă. Nu se aștepta ca celelalte persoane să râdă de el, însă cineva a fotografiat mesajul și l-a publicat pe Internet.
Deși a încercat doar să îi atragă atenția vecinului său, bărbatul a reușit să stârnească hohote de râs.
„Atenție! Persoanei care bate noaptea în țeavă: dacă mai faci asta, vei avea 7 ani de ghinion. Numărul 7 se înmulțește cu numărul oamenilor pe care îi trezești din somn”, a fost mesajul unui locatar pentru vecinul său, scrie cancan.ro.
Cei care locuiesc la bloc trebuie să știe că există un program în care trebuie să facă liniște. Potrivit legii, locuitorii unui bloc nu trebuie să facă gălăgie în intervalul 22:00 – 08:00 și 13:00 – 14:00. Aceste intervale pot fi modificate, însă fiecare locatar trebuie să fie înștiințat cu privire la schimbările aduse.
Poliția Română a transmis că locatarii care au vecini gălăgioși trebuie să alerteze cât mai repede forțele de ordine, întrucât aceștia pot să fie amendați. Oamenii legii au explicat că aici sunt încadrați și cei care perturbă liniştea locuitorilor „în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social”.