Incidente la un meci din liga a III-a, la Pâncota: Bătaie generală între fotbaliști și jandarm lovit cu o piatră în față
Nu doar derby-ul Steaua – Dinamo s-a lăsat cu scandal, ci și un meci din liga a treia disputat la Pâncota în judeţul Arad. Fotbaliştii s-au luat la bătaie la finalul partidei, însă asta nu a fost tot.
Au existat şi incidente între galeria echipei FC Hunedoara şi forţele de ordine. A fost război civil, a comentat tatăl unuia dintre fotbalişti.
Meciul de fotbal din liga a treia, jucat pe stadionul din Pâncota, judeţul Arad, între echipa locală Şoimii şi FC Hunedoara, a degenerat în momentul în care fotbaliştii oaspeţi au constatat că nu mai au nicio șansă la promovare. Au pierdut meciul cu 1 la 0 şi de supărare s-au luat la bătaie cu adversarii lor.
Incidente au avut loc şi între galeria venită de la Hunedoara şi fortele de ordine.
O angajată a Jandarmeriei, lovită cu o piatră în faţă, doi jucători și un suporter au ajuns cu salvarea la spital.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf