Incident tragic, evitat în București: O femeie a fost salvată în ultimul moment de pe șinele de metrou (VIDEO)
O tragedie a fost evitată, miercuri, în ultimul moment, în București. O femeie a fost salvată în ultimul moment de pe șinele de metrou, la stația Dristor.
Călător salvat în ultimul moment din fața metroului, în Capitală
Potrivit lui Vitalie Cojocari, călătorul a ajuns pe linia de metrou din motive încă neclare, însă, din fericire, alte două persoane au reușit să-l salveze din fața trenului care intra chiar în acel moment cu viteză în stație.
Incident tragic, evitat în București: O femeie a fost salvată în ultimul moment de pe șinele de metrou (VIDEO)
Metrorex a transmis că, din primele informații, fata s-a aplecat peste peron, fiind ridicată de alți călători.
„Metrorex informează că astăzi, 10.02.2021, în jurul orei 15:35, la stația de metrou Dristor 1, linia 2 a avut loc un incident în care a fost implicat un călător. Din primele informații, acesta s-a aplecat peste peron, ulterior fiind ridicat de călătorii aflați în zonă.
Conform procedurilor care se aplică în astfel de situații, a fost solicitată intervenția echipajelor SMURD și a Poliției Metrou.
Acest eveniment regretabil este cercetat de Poliție.
Precizăm că circulația trenurilor nu a fost afectată.
De asemenea, reiterăm că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: ”În așteptarea trenului nu staționați dincolo de banda de siguranță marcată la marginea peronului””, a transmis director general, Gabriel Mocanu.