Incident șocant în curtea Politehnicii din București: Mircea Oprean, ginerele lui Ceaușescu, a fost bătut grav de doi tineri

Publicat: 19 05. 2017, 20:45

Ginerele fostului dictator Nicolae Ceaușescu, profesorul Mircea Oprean a ajuns la spital după ce a fost bătut joi seară în curtea Universității Politehnica, unde predă, de către doi tineri.

Potrivit unor surse, Oprean se urca în mașină în momentul în care cei doi tineri au venit și au început să îl lovească. Aceștia au fugit după de la fața locului și sunt căutați în prezent de către polițiști.

Mircea Oprean a ajuns la Spitalul Municipal București cu mai multe răni la nivelul feței. Acesta a precizat că ar fi victima "unei lucrături", profesorul chiar spunând public că ar fi primit amenințări.

Mircea Oprean este profesor al Politehnicii din Bucureşti de mai bine de 30 de ani iar printre studenţii săi se numără şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, despre care acesta a dezvăluit că a rămas repetent.

De asemenea, ginerele lui Nicolae Ceaușescu s-a mai făcut remarcat în ultima perioadă afirmând că fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității, informații negate de Băsescu care a amenințat că îl va da în judecată.

Incident șocant în curtea Politehnicii din București: Mircea Oprean, ginerele lui Ceaușescu, a fost bătut grav de doi tineri

#DIRECT_ONE_mnqkc5#