Închisorile CIA din România, în atenția jurnaliștilor germani: Unitățile de detenție ar fi funcționat cu numele de cod „Britelite”
Scandalul presupusei închisori secrete a CIA la Bucureşti, în care ar fi fost torturaţi terorişti, e pe cale să izbucnească din nou. Potrivit jurnaliştilor de la Adevărul, câţiva jurnalişti germani ar fi descoperit locul în care era amplasată închisoarea.
Televiziunea publică germană ZDF pregăteşte difuzarea unui reportaj prin care încearcă să acrediteze ideea că una dintre închisorile secrete ale CIA ar fi funcţionat în România, cu numele de cod ,,Britelite„. Conform ziariştilor germani sediul închisorii ar fi fost, din 2003 până la jumătatea anului 2005, în clădirea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat din sectorul 1 al Bucureştiului.
Echipa de jurnalişti germani chiar a fost săptămâna trecută la Bucureşti şi au discutat cu cei de la Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. Oficialii români infirmă însă existenţa unor discuţii pe tema presupusei închisori.
,,Au discutat cu unul dintre adjuncţi, deoarece domnul director general Marius Petrescu nu era disponibil în acea perioadă. A fost vorba, de fapt, despre un interviu privind activitatea şi rolul instituţiei în colaborarea cu NATO, de la înfiinţare, din 2003, până în prezent. În cadrul interviului, reporterii nu au făcut vreo referire la o închisoare secretă a CIA”, a precizat purtătorul de cuvânt al oficiului, Simona Cap-Alb.
Senatorul Teodor Meleşcanu, preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, a fost şi el contactat de ziariştii germani.
,,Mi-au spus că au informaţii, furnizate de o serie de surse, că ar fi existat închisoarea secretă a CIA la Bucureşti şi ar fi funcţionat în actualul sediu al ORNISS. Nu mi-au prezentat probe”, a declarat Meleșcanu.
În ultimii ani, presa internaţională a citat ofiţeri CIA şi documente oficiale din cadrul anchetei judiciare din SUA, publicând periodic articole prin care se acredita ideea că servicii secrete americane au interogat şi torturat presupuşi terorişti arabi în centre secrete de detenţie din state membre NATO.