Primăria Capitalei, prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, organizeazăCEA DE-A TREIA EDIȚIE A TÂRGULUI BUCUREȘTILOR, în perioada10 – 14 OCTOMBRIE 2018, ÎN PARCUL IZVOR.
Sărbătoarea recoltei, a meșteșugurilor, a artei și a tradițiilor autentice românești susține producătorii autohtoni, oferindu-le spațiul și condițiile necesare pentru prezentarea recoltei anuale, dar și a obictelor artizanale la care au lucrat în decursul anului.
Târgul va fi inaugurat pe 10 octombrie, dată care marchează, începând de anul trecut, Ziua națională a produselor agroalimentare românești.
Agenda sărbătorii de toamnă cuprinde târg și expoziții de meșteșuguri și produse tradiționale, producători din toate zonele țării, zonă gastronomică, dar și spectacole de muzică și dans din folclor.
TÂRG DE MEȘTEȘUGURI ȘI PRODUSE TRADIȚIONALE
La târgul care va fi deschis zilnic, ÎNTRE ORELE 10:00 – 21:00, vizitatorii vor putea cumpara fructe și legume de sezon, produse românești și preparate culinare diverse: brânzeturi tradiționale, specialități tradiționale din carne, specialități din pește, pâine de casă, cozonaci, plăcinte, turtă dulce, kurtos colacs, miere, dulcețuri, zacuscă, siropuri, palincă și vin, prăjituri de casă, produse naturiste, precum și diverse obiecte: ii și costume tradiționale românești, icoane, vase din sticlă, porțelan și ceramică, obiecte de uz casnic, sculpturi în lemn, țesături, decorațiuni din fier, decorațiuni din pănușă, împletituri din fibre vegetale, articole din piele și blană, accesorii cu motive tradiționale.
ZONĂ GASTRONOMICĂ
În zona gastronomică, vizitatorii sunt invitați să se delecteze cu mâncare din bucătăria autohtonă,ZILNIC, ÎN INTERVALUL ORAR 10:00 – 21:00, de unde nu vor lipsi sarmalele, pastrama, fasolea cu ciolan, plăcintele, poalele-n brâu, gogoșile, porumbul fiert sau mustul, dar și multe alte delicii culinare, pregătite cu iscusință după rețete transmise din generație în generație.
PROGRAM ARTISTIC
Spectacolele de muzică și dans vin în completarea sărbătorii recoltei din Parcul Izvor. Programul artistic al celei de-a treia ediții începeMIERCURI ȘI JOIde la ORA 18:00,VINERI, SÂMBĂTĂșiDUMINICĂde laORA 17:00și reuneșteANSAMBLURI FOLCLORICE, MINORITĂȚI ȘI COMUNITĂȚI NAȚIONALE, ORCHESTRE, ARTIȘTI DE MUZICĂ POPULARĂ ȘI MUZICĂ UȘOARĂ.
Intrareala toate activitățile din cadrul Târgului Bucureștiloreste gratuită.
Facebook event:https://goo.gl/5h4L6z
PROGRAM ARTISTIC
MIERCURI – 10 OCTOMBRIE
18:00 – 18:20 Minoritatea germană – Ans. „Korona” din Braşov
18:20 – 18:40 Comunitatea aromână – Ans. „Sarighiol de Deal” din Tulcea
18:40 – 19:00 Ansamblul „Doiniţa” al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti
19:00 – 19:30 Florentina şi Petre Giurgi
19:30 – 20:00 Florin Vasilică şi Grupul Teleormanul
JOI – 11 OCTOMBRIE
18:00 – 18:20 Minoritatea maghiară – Ans. „Bekecs” din Miercurea Nirajului, jud. Mureș
18:20 – 18:40 Ansamblul „Stelele Bihorului” din Oradea
18:40 – 19:10 Ansamblul „Arcanul” din Suceava
19:10 – 20:00 Orchestra Naţională „Valahia” a Primăriei Capitalei, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă, cu Andreea Haisan, Ionela Toma, Alin Trocan, Ioan Ciobotaru, Nicuşor Iordan şi Anamaria Rosa Preda, Albert Urdărea, Ariana Ciorâcă, Daniel Ionete
VINERI – 12 OCTOMBRIE
17:00 – 17:20 Minoritatea evreiască – Grupul „Hora” din Bucureşti
17:20 – 17:40 Minoritatea romă – Ans. „Doina Dobrogei” din Medgidia
17:40 – 18:20 Ansamblul „Busuiocul” din Bacău
18:20 – 19:10 Ansamblul „Transilvania” din Baia Mare
19:20 – 21:00 Orchestra Naţională „Valahia” a Primăriei Capitalei, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă, cu Laura Lavric, Ionuţ Dolănescu, Nineta Popa, Lavinia Goste, Mariana Anghel, Constantin Măgureanu, Gheorghe Roşoga
SÂMBĂTĂ – 13 OCTOMBRIE
17:00 – 17:20 Minoritatea ucraineană „Kozaciok” din Suceava
17:20 – 17:40 Minoritatea greacă Ans. „Ellas” din Bucureşti
17:40 – 18:10 Ansamblul „Ardeleana” din Bihor
18:10 – 18:50 Ansamblul „Hora Deznăţuiului” din Dolj
18:50 – 19:50 Ansamblul „Ţara Vrancei” din Focşani
20:00 – 21:00 Nicolae Voiculeţ
DUMINICĂ – 14 OCTOMBRIE
17:00 – 17:30 Silviu Biriş
17:30 – 18:00 Alesis
18:00 – 18:40 Irina Sârbu Band
18:40 – 19:40 Marius Mihalache & Band
19:50 – 21:00 Damian Drăghici