UPDATE:La sosirea la Curtea Militară de Apel, unde se desfăşoară termenul, Virgil Măgureanu a fost întâmpinat de huiduieli de câteva zeci de persoane prezentate în faţa instituţiei. Acesta a fost flancat de jandarmi pentru a intra în clădire.
„În sfârșit o să răspundeți penal pentru faptele pe care le-ați făcut în 90. Nu vă e rușine? La pușcărie să te duci! Domnule Virgil Magureanu, ani grei să faci pentru ce ai făcut!”,i-au transmis aceştia primului director al SRI.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Marţi, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei vor începe judecarea în cameră preliminară a dosarului privind evenimetele din timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Termenul de marţi va avea loc în sediul Curţii Militare de Apel, dar dezbateriile din camera prelimanară nu vor fi publice.
În aceste dosar, fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fost şef al SRI Virgil Măgureanu au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de crime împotriva umanităţii.
De asemenea, au mai fost deferiţi justiţiei şi , general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare, amiral (rez.) Emil ‘Cico’ Dumitrescu, la data faptelor membru al CPUN şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazimir Ionescu, vicepreşedinte al CPUN; Adrian Sârbu, şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere ‘Valea Jiului’; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Miniera Barbateni; Plaies Cornel Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne; colonel (rez.) Petre Petre, comandant al Unitatii Militare 0575 Măgurele aparţinând Ministerului de Interne; Alexandru Ghinescu, director al IMGB.
Procurorii militare arată în rechizitoriul de trimitere în judecare că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piata Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.
În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.
Atacul a fost pus în practică în dimineata zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a 4 persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui numar total de 1.250 de persoane.
În cadrul acestei acţiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, dupa o cercetare sumară.