Incendiul de la Moara lui Assan continuă, în noaptea de joi, la nouă ore după ce a izbucnit

Publicat: 07 06. 2012, 23:46

Pompierii continuă, joi seară, intervenţia la Moara lui Assan din Capitală, pentru a stinge toate focarele incendiului izbucnit în urmă cu mai bine de nouă ore, conform reprezentanților Inspectoratului de Urgență București.

La ora transmiterii acestei ştiri, la faţa locului se află două autoscări, trei autospeciale cu apă şi spumă, o ambulanţă şi un echipaj de descarcerare, potrivit Mediafax.

Un incendiu puternic a curpins, joi, o fabrică de ulei dezafectată din complexul Moara lui Assan, din sectorul 2 al Capitalei.Clădirea, înaltă de circa 30 de metri, era părăsită, iar în momentul producerii accidentului nu a fost identificată nicio persoană nici în interiorul acesteia, și nici în imediata apropiere.