Incendiu violent la un cămin de nefamiliști din Brașov. Zeci de persoane evacuate, un mort confirmat

Publicat: 29 01. 2021, 19:11
foto simbol: Pixabay.com

Un alt incendiu violent a avut loc în România, în ziua de vineri, 29 ianuarie. Nefericitul eveniment s-a produs la Brașov, la un cămin de nefamiliști. Pompierii au intervenit ferm, iar aproximativ 50 de persoane au fost evacuate. O persoană însă, a fost găsită carbonizată.

Incendiul a izbucnit într-o cameră de la etajul 4 al imobilului localizat pe Aleea Violetelor.

Când au ajuns pompierii, incendiul se manifesta cu flăcări violente, a informat ISU Brașov.

„Din nefericire a fost găsită în interior și o victimă carbonizată”, a mai menționat instituția citată.

Incendii severe în București, Brașov și Timișoara

Vineri, 29 ianuarie, a fost o zi marcată de incendii severe în România. Pe lângă tragedia de la Spitalul Matei Balș, din București și incendiul din Brașov, în Timișoara, zeci de persoane au fost evacuate dintr-un mall, din aceeași cauză.

Un număr de 50 de persoane au fost nevoite să părăsească de urgență incinta centrului comercial. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit la fața locului, după ce o mașina staționată în parcarea subterană a Iulius Mall a luat foc. Fumul gros a umplut rapid spațiul închis, iar astfel eforturile și activitatea pompierilor au fost îngreunate.