Incendiu violent izbucnit la complexul turistic Hanul Lupilor din Buzău (VIDEO)
Incendiu violent la Hanul Lupilor, un popas turistic aflat la zece kilometri de orașul Buzău.
Flăcările au cuprins mai întâi lemnăria de la mansardă, apoi s-au extins la acoperiș. În restaurant se aflau șapte persoane, proprietarul și muzicanții.
Proprietarul localului spune ca valoarea pagubelor depășește 200.000 de euro și se vede obligat să plătească acum din propriul buzunar, pentru că nu avea asigurare.
Flăcările înalte de câteva zeci de metri au cuprins lemnăria de la mansardă și după aceea s-au extins la acoperișul hanului Lupilor, aflat la 10 kilometri de Buzău.
Șapte persoane, proprietarul și muzicanții se aflau în restaurantul hanului când s-a simţit miros de fum.
Complexul turistic „Hanul Lupilor” a fost inaugurat în martie 2013, iar patronul tocmai începuse să amenajeze camere la mansarda clădirii.