Incendiu stins după 12 ore: Șire de paie și lucernă de la o fermă din Insula Mare a Brăilei au luat foc
Un incendiu a izbucnit luni dimineață la mai multe șire de paie și lucernă aflate la o fermă din Insula Mare a Brăilei.
Focul a fost stins după 12 ore, timp în care pompierii au intervenit cu trei autospeciale.
„Incendiul a fost lichidat după 12 ore. Nu a existat pericol, pentru că baloții se aflau pe o platformă din beton, sub cerul liber și afară ploua. Autospecialele ISU au stat acolo până la stingerea lui. La 50 de metri de locul incendiului se aflau două barăci. Cel mai probabil avem de-a face cu o autoaprindere, pentru că paiele erau ude la suprafață și aveau o temperatură mare din interior, care a dus la autoaprindere. Incendiul nu a fost cu flacără. A fumegat mult timp, pentru că apa nu a putut ajunge la baza șirei de paie”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila pentru Agerpres.
Baloții de paie și lucernă se pare că aparține unei femei ca îi folosea pe post de combustibil, nu de hrană pentru animale.