Incendiu la un Spital din Timișoara. Zeci de persoane, EVACUATE (VIDEO)
Un incendiu a izbucnit, luni, în curtea Clinicii ORL a Spitalului Municipal din Timișoara, 80 de persoane, dintre care 50 de angajați și 30 de pacienți, fiind evacuate.
La locul faptei s-au deplasat 12 pompieri cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autoscară, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș.
Incendiul a fost stins în scurt timp, astfel că nu s-a extins și la clădirea spitalului.
“Incendiul a pornit în curtea spitalului, de la un cablu electric care a făcut un scurtcircuit și a fisurat o țeavă de la rezervele de oxigen ale unității medicale”, a precizat ISU Timiș, potrivit Știripesurse.ro.
Nicio persoană nu a fost rănită.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.