Un puternic incendiu a izbucnit, joi, la fosta fabrică de ţigări a omului de afaceri Zaher Iskandarani.
Una dintre halele fabricii, care se află în Săcălaz, la ieșirea din Timișoara, unde erau depozitate jocuri electronice, a luat foc. Nimeni nu a fost rănit, angajaţii ieșind singuri din hală.
Tion.ro informeză că există pericol de extindere la o hală în care e depozitat azotat de amoniu lichid, dar și alte pesticide.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la o hală de aproximativ 1600 de metri pătrați. La fața locului intervin și pompierii din Arad.
Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor masive de fum.
„Ocoliţi/evitaţi zona. Lăsaţi libere căile de acces pentru accesul forţelor de intervenţie. Luaţi măsuri de autoprotecţie. Închideţi uşile şi ferestrele, astupaţi gurile de aerisire şi opriţi funcţionarea instalaţiilor de ventilaţie sau climatizare”, se arată în mesaj.
Autoritățile urmează să stabilească exact cauzele producerii incendiului.
Fosta fabrică de țigări i-a aparținut lui Zaher Iskandarani, care e dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la 5 ani de pentru contrabandă cu ţigări.