Incendiu puternic la Băile Olănești: Acoperișul Pavilionului băilor, inclus în patrimoniul național, cuprins de flăcări de zece metri
UPDDATE 8.00: Incendiul a fost stins după 5 ore. Focul a distrus acoperișul clădirii pe o suprafață de 400 metri pătrați și, parțial, imobilul, care este inclus în patrimoniul național.
UDAPTE 21.20: Incendiul a fost limitat și nu mai există pericol de extindere a focului, afirmă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.
Acoperişul Pavilionului băilor din staţiunea Băile Olăneşti a fost cuprins de flăcări duminică seara, mai multe echipeje de pompieri intervenind pentru stingerea focului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Octavian Fulger, citat de Mediafax, incendiul a cuprins acoperişul Pavilionului băilor, clădire inclusă în patrimoniul naţional şi aflată în centrul staţiunii, iar la un moment dat flăcările au atins aproximativ zece metri înălţime.
La faţa locului intervin trei autospeciale ale ISU, una de la combinatul Oltchim şi una a Serviciului Voluntar de Urgenţă Băile Olăneşti.
Primele informaţii arată că nu există victime, în condiţiile în care pavilionul nu este funcţional.