O persoană a ajuns la spital, luni dimineață, prezentând arsuri la nivelul feței și mâinilor, după ce un incendiu a izbucnit la un restaurant din centrul municipiului Cluj-Napoca, relatează Mediafax.
Incendiu a izbucnit la un restaurant din centrul municipiului Cluj-Napoca, unde se află mai multe unități medicale, în jurul orei 04:30.
Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, a declarat că pompierii au intervenit cu patru autospeciale timp de peste două ore pentru stingerea focului.
„În urma incendiului acoperişul restaurantului s-a prăbuşit şi o persoană a fost rănită şi transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) 1 Cluj. Clădirea restaurantului, un imobil format din parter şi etaj, a fost distrusă în întregime”, a declarat Biriş.
Persoana rănită în urma incendiului este un bărbat angajat al restaurantului, care a suferit arsuri la mâini şi față, însă este în afara pericolului. La momentul izbucnirii focului în local nu se aflau şi alte persoane, acesta fiind închis.