Incendiu puternic în Capitală: O clădire din Militari a fost cuprinsă de flăcări. Proprietarul este un om de afaceri irakian (VIDEO)

Publicat: 12 07. 2012, 15:20

UPDATE 18: 40: Circulația tramvaielor pe linia 41 și a autobuzelor pe linia 178 a fost reluată după aproximativ două ore de la întrerupere.

UPDATE 18:10:
Potrivit Mediafax, clădirea afectată, denumită Virtuţii Office Building, este deţinută de societatea Instant Group SRL Bucureşti, controlată integral de Taha Al- Borayashi, om de afaceri de origine irakiană.

UPDATE 18:00:
Pompierii au intervenit cu 11 autospeciale cu apă şi spumă şi patru autoscări şi au reuşit să izoleze incendiul înainte ca acesta să se extindă către locuinţele din vecinătate. Pericolul de explozie a fost mare fiindcă în apropiere se află și o benzinărie.

Mai multe elemente de construcţie şi din faţadă s-au desprins în urma incendiului, intervenția pompierilor fiind astfel îngreunată.

A fost solicitată intervenția unui elicopter MAI în caz de necesitate.

UPDATE 17:20: Potrivit reprezentanților ITM, în clădire funcţionau o firmă de calculatoare şi una farmaceutică.

Un puternic incendiu a izbucnit, joi, la o clădire aflată în cartierul Militari din Sectorul 6 al Capitalei. Flăcările au cuprins etajele superioare ale unei clădiri cu faţada din sticlă, destinată birourilor, aflată pe Şoseaua Virtuţii.

La faţa locului au fost trimise mai multe autospeciale, iar la ora transmiterii acestei ştiri, pompierii încercau să stingă flăcările.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Daniel Vasile, echipajele de pompieri sosite la faţa locului nu au reuşit să intre în clădire, din cauza elementelor de faţadă care se desprind.

La scurt timp de la izbucnirea incendiului, un cititor al site-ului B1.ro ne-a trimis, pe adresa de mail a redacţiei (site@b1tv.ro), câteva imagini surprinse în timpul incidentului. Acestea au fost difuzate de postul B1 TV. În imagini se poate vedea cum flăcările se extind la nivelul etajelor superioare ale clădirii în care a izbucnit incendiul.

Primarul Sectorului 6, Rareș Mănescu, a declarat într-o intervenție telefonică la postul B1 TV că nu există victime, iar toate autoritățile implicate se află la fața locului: poliția, pompierii și ambulanța. De asemenea, el a adăugat că este vorba de un incendiu puternic, dar speră să nu fie nevoie de ajutorul unui elicopter. Pentru orice eventualitate, au fost contactați deja reprezentanții Ministerului de Interne, astfel încât, la nevoie, să se poată oferi unul.

Primarul Rareş Mănescu, despre incendiul din Militari

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_21471').select();" id="embed_text_21471" />

La acest moment, nu se cunosc cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.
Localnicii sunt sfătuiți să își închidă geamurile, deoarece inhalarea fumului poate fi periculoasă. Din fericire, însă, nu există ricul ca focul să se extindă și la alte clădiri. În zonă există foarte multe blocuri de locuințe.

În urma incidentului, traficul din zonă a fost dat peste cap. Potrivit purtătorului de cuvânt al RATB, circulaţia autobuzelor de pe linia 178 şi a tramvaielor de pe linia 41 a fost întreruptă în zonă.

Circulaţia RATB, blocată în zona incendiului din Militari

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_21472').select();" id="embed_text_21472" />

Imagini din timpul intervenţiei pompierilor

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_21473').select();" id="embed_text_21473" />

Ştire în curs de actualizare.