Eveniment
O familie din Capitală a rămas pe drumuri în prag de sărbători şi asta pentru că locuinţa în care trăia de zece ani s-a aprins ca o torţă. Din cauza vântului care a batut cu putere, focul s-a extins şi la un depozit din apropiere.
Incendiul a izbucnit la acoperişul casei. Proprietarii au sarit din pat ca arşi când si-au dat seama ce se intamplă. În doar câteva minute, flăcările au cuprins întreaga locuinţă iar oamenii n-au mai putut salva nimic.
Timp de trei ore, pompierii s-au chinuit să stingă focul care cuprinsese şi o hală de metal aflată în apropierea casei.
Proprietarii susţin că focul ar fi fost pus intentionat.