Incendiu provocat în Călărași: Două autoturisme au ars complet, pe marginea DN 3B

Publicat: 08 05. 2012, 15:16

Două autoturisme parcate pe marginea DN 3B, în judeţul Călăraşi, în faţa unei gospodării, au ars în urma unui incendiu provocat intenţionat de o persoană neidentificată, transmite Mediafax.

„La sosirea echipajului, incendiul se manifesta mocnit şi cu fum la un cauciuc şi la o apărătoare din plastic a unui autoturism marca Audi A4, înmatriculat în Bulgaria, şi la aripa dreapta faţă a unui autovehicul marca BMW. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, incendiul fiind stins după aproximativ zece minute”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Călăraşi, plt. maj. Ovidiu Tătăranu.

Potrivit primelor cercetări ale pompierilor militari, incendiul ar fi fost provocat intenţionat de o persoană neidentificată, focul izbucnind iniţial la autoturismul Audi, ulterior extinzându-se şi la maşina alăturată.

Valoarea pagubelor este de 2.000 de lei.