Incendiu minor la Institutul de Urologie al Spitalului Județean Cluj. Un panou de iluminat a luat foc
Un incendiu a izbucnit, marți, în jurul orei 15.30, într-un bloc operator alInstitutului de Urologie al Spitalului Județean Cluj. Unpanou de iluminat cu led din respectiva secție s-a aprins din cauza unui scurtcircuit electric. Din fericire, nimini nu a fost rănit,pacinetul care se afla în sala de operații fiind evacuatde echipa medicală.Nu au fost necesare măsuri de evacuare pentru pacienți sau pentru personalul spitalului.
Până la sosirea pompierilor, alertați printr-un apel la numărul de urgență,personalul spitalului a reușit să stingă flăcările.
„Nu au fost necesare măsuri de evacuare pentru pacienţi sau pentru personalul spitalului. În momentul sosirii pompierilor la locul solicitării, panoul respectiv nu mai ardea şi nici nu mai fumega”, au transmis reprezentanţii ISU Cluj.
În momentul sosirii pompierilor la locul solicitării, panoul respectiv nu mai ardea și nici nu mai fumega, au declarat reprezentanții ISU Cluj, potrivitstiripesurse.ro.
Institutul de Urologie nu are autorizaţie de securitate la incendiu. A fost controlat în luna ianuarie 2020, când au fost sancţionaţi cu amendă iar un alt controla avut loc în luna noiembrie 2020.
Incendiul de la Piatra Neamț, tragedie națională
Reamintim că 12persoane au murit în flăcările care au izbucnit în seara de 14 noiembrie, înSecţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ, unde erau pacienți internați cu COVID-19.
Stareamedicului Cătălin Denciu, medicul de gardă de la Piatra Neamț care a intrat în flăcări pentru a-i salva pe bolnavi, acesta este în continuare internat într-un spital din Bruxelles, este echilibrat hemodinamic și hidroelectrolitic, iar starea sa este staționară.
În paralel, zece paturi de Terapie Intensivă și mai multe echipamente medicaleau fost transferatemiercuri de la spitalul mobil de la Leţcani, Iași,la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ.