Un incendiu puternic a cuprins sâmbătă 40 de hectare de lizieră şi pădure şi două hectare de mirişte, în zona pădurii Bălănoaia din judeţul Giurgiu, a transmis ISU Giurgiu.
Din cauza suprafeţei mari afectate şi a faptului că intervenţia a fost îngreunată din cauza vântului care propaga flăcările, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu aflați în timpul liber au fost chemaţi pentru a participa la acţiunea de stingere.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu și Punctului de Lucru Călugăreni, cu patru autospeciale de stingere și o cisternă. Aceștia au fost sprijiniți de personalul Ocolului Silvic Giurgiu.
Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent la miriște, vegetație uscată, dar și în interiorul pădurii, în mai multe focare, arderea fiind întreținută de vânt.
În unele dintre locuri accesul cu autospeciale nu s-a putut realiza, flăcările fiind stinse pompieri și de personalul silvic, cu ajutorul lopeților speciale și al stingătoarelor.
Fiind o suprafață mare, în zonă împădurită, personalul a fost suplimentat și a fost alertată o tură de serviciu, aflată în timpul liber.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un foc în aer liber lăsat nesupravegheat.
“Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, a transmis ISU Giurgiu.