Incendiu major la vagoanele abandonate dintre Gara de Nord și Podul Grant. Ștefan Etveș: CFR Călători nu e în stare să le caseze, să le repare sau să le taie la fier vechi (VIDEO)

Publicat: 11 01. 2024, 13:53
Actualizat: 11 01. 2024, 15:47
captură video B1 TV

Ștefan Etveș, realizatorul emisiunii „Drumurile noastre”, a vorbit despre incendiul care s-a produs joi la vagoanele abandonate care se află în zona de triaj dintre Gara de Nord și Podul Grant. „Din păcate, CFR Călători nu este în stare să mute acele vagoane, să le caseze, să le repare sau să le taie la fier vechi”, a declarat jurnalistul, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.

Ștefan Etveș, pe B1 TV, despre incendiul de la vagoanele abandonate

Jurnalistul spune că a fost transmis și un mesaj RO-Alert pentru cetățenii din zonă.

„Vorbim de acele vagoane aflate între Gara de Nord și Podul Grant. Practic, este o remiză, un depou CFR Călători, cu vagoane abadonate. Fiecare șofer care trece pe Podul Basarab sau pe Podul Grant vede acele vagoane, care sunt trase acolo de 15-20 de ani. Din păcate, CFR Călători nu este în stare să mute acele vagoane, să le caseze, să le repare sau să le taie la fier vechi”, a precizat Ștefan Etveș.

„Cel mai probabil acolo se adăpostesc oameni ai străzii, în acele vagoane. De cele mai multe ori, aceste incendii au fost cauzate în urma adăpostirii oamenilor străzi. E și ger afară”, a adăugat el.

„În acest moment știm că nu sunt victime. Lumea trebuie să știe, trenurile circulă normal în acest moment pe calea ferată, adică trenurile intră în Gara de Nord și pleacă din Gara de Nord”, a mai spus realizatorul emisiunii „Drumurile noastre”.